luni, 1 ianuarie 2018

Activitati de Craciun 2016 (2)

   

     Luna decembrie 2017 a fost una haotica pentru mine. Nu am facut nimic din ce mi-am propus cu ai mei copii. Pur si simplu nu am mai avut energie. Singura activitate la care nu am vrut sa renunt a fost cititul, chiar daca nu cat mi-am propus. NU am avut timp nici sa public un articol deja scris in timpul anului in care am prezentat activitati pe care le-am facut anul trecut. Cu intarziere, poate vor fi utile anul acesta, va prezint unele activitati usoare pentru copii de facut in luna decembrie si nu numai.

     1. Pictam decoratiuni de ipsos

     Am pregatit minutios activitatea, dar pictatul decoratiunilor de ipsos (cumparate de la Atelierul Irinei) s-a dovedit a fi prea plictisitor pentru pitica mea :). A inceput sa-si picteze manutele si sa le imprime pe hartie. In ciuda culorilor imprastiate pe toata masa A. s-a distrat si asta e cel mai important lucru la o activitate. Poate anul acesta vor avea di decoratiunile mai mult succes :).







     
     2. Ingerasi din agrafe (ornamente pentru brad)

     Am vazut mai demult acesti ingerasi pe Pinterest, iar in momentul in care am vazut agrafele potrivite (erau in cosurile de reduceri in Auchan, unde gasesc mereu lucruri interesante) am stiut la ce le voi folosi. Nu sunt agrafe obisnuite, arata cam asa:

    
     Primul ingeras l-am facut eu pentru ca piticii sa vada cum se baga panglica, apoi margeaua, apoi  cele 2 noduri. Lui Radu i-am cam pus rabdarea la incercare :), iar pe Ana nu au prea interesat-o explicatiile mele, a rasucit de mai multe ori panglica pe agrafa, a pus margeaua si gata. A facut un ingeras original :)










     3. Braduti din betisoare

     Aceasta activitate a durat 2 zile deoarece am avut betisoare natur si a trebuit sa le vopsim mai intai.  

     Materialele necesare acestei activitati sunt:

 - betisoare de lemn verzi sau natur
 - tempera verde
 - pensula
 - cutter
 - lipici
 - ceva de decorat bradutii (stelute, paiete, margele, etc.)

     Deoarece betisoarele noastre au fost natur mai intai le-am vopsit si apoi le-am lasat la uscat.



     Dupa ce s-au uscat, am taiat betisoarele cu cutterul astfel incat sa obtin crengi de diferite lungimi pentru a da forma bradului.


     Raducu a lipit crengile si a obtinut 2 braduti pe care impreuna i-au decarat cum au dorit.












LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...