sâmbătă, 4 octombrie 2014

Cutia cu panglici

     Cum sa pastrez in ordine panglicile cumparate pentru diverse activitati avand in vedere ca nu aveam role intregi, ci le cumparasem la metraj? De aici a pornit totul. Dar ca voi reusi sa tin panglicile in ordine si in acelasi timp pitica mea sa exerseze motricitatea fina, chiar nu ma gandisem.


     Ideea mi-a venit vazand niste jucarii pentru bebelusi aici si am facut astfel o cutie pentru panglici pe care o foloseste si Anamaria atunci cand are chef sa traga de lucruri. Este foarte utila pentru exersarea motricitatii fine, coordonarea mana-ochi si invatarea culorilor.

     Materiale necesare:

 - o cutie de lapte praf cu capac
 - o soseta veche/vopsea/hartie adeziva
 - un cutit pt a gauri capacul

Etape:

1. Am bagat cutia de lapte in soseta pana la baza, apoi am taiat soseta. Asa am ales eu sa decorez cutia, dar ea poate fi la fel de usor vopsita sau decorata cu hartie adeziva. 

2. Cu un cutit am dat gauri de latimea panglicilor in capac (gaurile nu trebuie sa fie mai late pentru a nu aluneca panglicile)

3. Am bagat panglicile prin gaurile capacului, apoi le-am indesat in cutie.

Asta-i tot! Avem o "jucarie" de pastrat panglicile in ordine.





(Anamaria, 10 luni)

vineri, 3 octombrie 2014

Jucarie bebe DIY

    

     Am incercat sa-i fac Anamariei jucarii utile si educative din materiale pe care altadata le-as fi aruncat. Asa este si aceasta jucarie foarte utila pentru dezvoltarea motricitatii fine, coordonare mana-ochi si mai ales, timp liber pentru mami :)).

    Materialele folosite se gasesc cu usurinta, iar jucaria se monteaza rapid.

    Am folosit:
 - o  cutie de inghetata careia i-am dezlipit eticheta pentru ca Anamaria sa poata vedea cum cad obiectele
 - un sul de la prosop de bucatarie 

     Etape:

     1. Am dezlipit eticheta de la cutia de inghetata pentru ca Anamaria sa poata vedea in interior cum cad diferitele obiecte

     2. Am facut o gaura in mijlocul capacului suficient de larga incat sa intre sulul de carton

     3. Am imbracat sulul de carton in hartie autoadeziva colorata

     Gata jucaria!

     I-am dat Anamariei pop-poms colorati si am invatat-o cum sa-i bage prin gaura si i-am aratat cum cad in cutie. De aici fetita s-a descurcat singura si s-a jucat o bucata de vreme foarte concentrata si incantata de jucaria ei. 







     In jucarie au mai fost "trimise" cuburi de lemn, boabe de fasole, betisoare si vom vedea ce ne va mai trece prin cap.

     Spor la joaca!

 (Anamaria, 1 an)

joi, 2 octombrie 2014

Plastilina home made

     De mult vreau sa fac plastilina in casa pentru a o lasa si pe Ana sa se joace cu ea (cele din comert mi se par toxice pentru degustatoarea sefa). Am vazut pe net sute de retete de plastilina, dar majoritatea au un ingredient care la noi nu se gaseste (cel putin eu nu l-am gasit) si anume cream of tartar.
     Asa ca am incercat o reteta cu aceste ingrediente, fara ingredientul minune :):
 - 480 g faina
 - 200 ml apa calda
 - colorant alimentar
 - 2 linguri ulei
 - 300 g sare fina


Etape:

1. In 4 castroane am turnat cate 50 ml apa calda

2. Am adaugat colorantul alimentar



3. Am pus 1/2 lingura ulei in fiecare castron

4. Intr-un castron mai mare am amestecat faina si sarea


5. Din acest amestec am pus cate 120 g in fiecare castron si am amestecat

6. Am presarat pe blat niste faina si am framantat foarte bine plastilina


7. O pastrez in pungi cu fermoar.


Spor la joaca!

miercuri, 1 octombrie 2014

Copiii si centura de siguranta

    Codul Rutier, modificat. Amenzi mari pentru şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în scaune speciale 407
                                           Sursa foto:americanlivewire.com

Noul Cod Rutier care a intrat in vigoare presupune obligativitatea transportarii copilului mic sub 3 ani in scaune speciale omologate, iar a celor pana in 12 ani legati cu centura de siguranta. Amenda este pe masura, adica pana la 450 de lei, usturatoare pentru orice buzunar.

     Din punctul meu de vedere este foarte bine, dar, citesc pe ici pe colo si vad mame nemultumite, chiar pe unele spunand ca se sustine afacerea cuiva cu scaune de masina. Mi se pare de neinteles. Pe mine ca parinte ma intereseaza sa stiu ca am copilul in siguranta si nu ma bazez pe modul in care conducem masina eu sau sotul meu.

     Ca sunt copii care nu vor in scaun sau legati cu centura. Da, stiu ca sunt.  Nici cea mica a mea nu este foarte incantata. La drum lung isi pune la bataie acutele de simti ca-ti zboara urechile cu totul. Dar asta este, ne oprim mai des, ne calmam, bem apa, etc si pornim din nou la drum, fiecare pe locul sau. Despre cel mare nu am ce comenta. El a invatat mai nou sa-si puna singur centura si a fost legat in masina mai tot timpul.

     Spuneam ca nu ma bazez pe modul in care conducem masina eu si sotul meu. Amandoi suntem prudenti la volan, chiar si cand nu avem copii in spate, dar NU SUNTEM SINGURI PE SOSEA. Cred ca am o luna de cand mi-am scos masina din service unde a ajuns din cauza unui alt "PARINTE PRUDENT" ca si noi, care a intrat pe contrasens fix in fata noastra. Nu aveam viteza, era aglomerat, cred ca aveam 50 de km/h. Cu cei 50 de km/h ora ai lui s-au facut 100 km/h si partea din fata a masinii noastre era de nerecunoscut. Ce s-ar fi intamplat cu ai mei copii daca nu erau asigurati in spate nici nu vreau sa ma gandesc. Cum as fi reusit eu sa o tin pe cea mica fixata bine la mine in brate cand totul a durat o fractiune de secunda si nici nu am avut timp sa reactionez. Nu as fi putut si in mod sigur nu ar fi fost bine.

     Asta este propria experienta. Dar ce spuneti despre cazul recent de pe la stiri cu tanarul nesabuit care a distrus niste familii. Nu ne putem baza pe noi si pe mainile noastre ca-l vom tine bine. Nu exista asa ceva. Nu ai cum sa-l tii bine. La un impact cu 50 de km/h un copil poate zbura prin parbrizul masinii intr-o secunda. Doamne fereste de asa ceva!

     Poate amenzile date ii vor face pe mai multi parinti sa constientizeze importanta sigurantei copilului si vor cauta modalitati de ai convinge sau pacali sa stea pe locul lor si sa fie asigurati. Trebuie sa ne punem imaginatia la treaba si cred ca vom reusi.

     Va doresc sa nu aveti parte de accidente!
     

Insecte si paianjeni

    

     De cateva saptamani Raducu a devenit brusc pasionat de paianjeni. Ii cauta prin toate tufisurile, ii studiaza, ii analizeaza, ii streseaza pe ceilalti copii din fata blocului, nepasionati asa ca el :)), sa vina sa-i vada, etc. 

     Am zis sa profit de perioada asta si sa-l ajut sa afle cat mai multe lucruri despre paianjeni. De ziua lui i-am comandat o enciclopedie "Insecte si paianjeni" de la editura Rao, un borcan cu lupa pentru studiul insectelor de la Safari si o figurina Vaduva neagra, tot de la Safari.

     Enciclopedia a fost un succes. Radu s-a bucurat foarte mult, o rasfoieste in fiecare zi, doarme cu ea in pat "ca sa nu i-o rupa mitzi :))". 

     Dar, pe langa studiul insectelor si al paianjenilor in special, aceasta enciclopedie mai face un lucru foarte bun pentru copilul meu frumos :). 
Radu a invatat de cateva luni sa citeasca, dar, cum orice lucru nou la inceput este mai greu, iar pe al meu copil nu-l da ambitia afara din casa, nu vrea deloc sa exerseze. Aceasta enciclopedie l-a facut pe al meu copil sa citeasca mai bine. Curios tare sa afle despre paianjeni, iar eu neavand timp toata ziua sa-i citesc, s-a apucat singurel sa citeasca. M-a dat pe spate cand a venit la mine si a inceput sa-mi povesteasca despre paianjenul de apa, paianjenul cartita, paianjenul de gradina pe care l-a vazut si el in fata blocului, paianjenul crab, tarantula, etc, unii paianjeni despre care eu auzeam pentru prima data. Chiar nu m-au interesat foarte tare, mi se par creepy, iar in afara de cateva specii mai populare sunt praf la acest capitol. De aici si nevoia urgenta de a-i cumpara copilului o carte adecvata pentru ca nu ma descurcam sa-i raspund la intrebari gen: mami....da paianjenii ce mananca?, mamiiii......da de ce e lipicioasa panza?, mamiii....da de ce asa si pe dincolo?.

     M-am straduit cat am putut si eu sa-i satisfac curiozitatea, dar fiind depasita de situatie si dorind sa-i dau informatii cat mai corecte am cumparat enciclopedia.

     Este foarte interesanta, este cartonata, pagini lucioase, limbajul este facil si are multe, foarte multe imagini marite.  
   
     Dintre subiectele atinse in aceasta carte sunt: simturile insectelor, deplasarea, hrana si moduri de hranire, inmultirea, supravietuirea, ce este un paianjen, mijloacele de aparare ale paianjenilor, viata paianjenilor, insecte incredibile, familii de insecte si de paianjeni, etc.










     Am aflat o multime de lucruri despre insecte, dintre care:

 - exista mai multe specii de insecte decat toate celelalte specii de plante si animale la un loc
 - libelula zboara atat de repede incat poate vana alte insecte in aer
 - calugaritele sunt carnivore lacome, adevarati lei ai lumii insectelor
 - fluturii si moliile au aripi acoperite cu mici solzisori care se desprind de insecta daca au nimerit intr-o panza de paianjen si astfel scapa
 - unele insecte sunt foarte bine camuflate: o specie de molie isi poate deschide aripile dana la iveala o pereche amenintatoare de ochi care indeparteaza rapid orice potential dusman, cosasul de stepa nord-american are aspectul unei frunze uscate, exista o insecta-bat, o calugarita orhidee, etc
 - paianjenii crab se camufleaza in flori si isi pot schimba culoarea pentru a se confunda cu peisajul
 - in padurile tropicale din America de Sud traiesc cei mai mari paianjeni din lume care pot manca si pasari
 - paianjenii naparlesc (proces pe care l-am urmarit si noi in fata blocului cu gura cascata)
     
    In borcan am avut cativa paianjeni pe care tati i-a hranit cu muste si tantari pentru ca Radu sa vada si modul de hranire al acestora, apoi au fost eliberati in tufisurile din fata blocului.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...