miercuri, 6 august 2014

Inima de sticla - Povestea celor trei printese

     Plimbandu-ma intr-o zi printre rafturile de carti dintr-un hipermarket mi-a atras atentia o carte foarte frumos ilustrata, cu pagini lucioase si coperti cartonate. Am rasfoit-o putin si m-am hotarat sa o cumpar. Este vorba despre Inima de sticla - povestea celor trei printese, scrisa si ilustrata de Sally Gardner.

     Sally Gardner este o scriitoare foarte apreciata in Marea Britanie, castigatoare a multe premii pentru cartile sale, cu o poveste de viata rupta parca din filme. S-a confruntat cu dislexia si nu a putut scrie si citi pana la varsta de 14 ani, a fost catalogata drept "unteachable", respectiv fara capacitatea de a invata si din acest motiv fiind data afara de la multe scoli din Anglia si mutata la o scoala pentru copii cu nevoi speciale. 

     Cu toate acestea a absolvit cu onoruri Colegiul de Arta din Londra, a continuat la Newcastle University Theatre unde a lucrat ca si creatoare de costume. 

     Dupa nasterea gemenilor a inceput sa ilustreze carti pentru copii, apoi sa si scrie, in special basme cu zane si printese, cartile sale vanzandu-se in peste 2 milioane de exemplare numai in Anglia.

     Cartea Inima de sticla - povestea celor trei printese are o stea stralucitoare pe coperta si ilustratii uimitoare. Povestea are loc intr-un oras fermecat, un loc fantastic cu regi, regine, printese, clovni, palate construite pe apa, gondole si lupta unui tanar pentru a invata despre sticla. Cartea ii invata pe copii, dar si pe oamenii mari, despre fragilitatea si, totodata, taria inimii.





     Povestea incepe cu micuta Rosie, o fetita care a fost data uitarii in febra si agitatia pregatirilor pentru ziua de nastere a bunicii Nana si care se plimba prin dormitorul acesteia admirand toate maruntisurile pe care bunica le pastra, in special o inima de sticla pastrata pe o pernuta de catifea, despre care Rosie era convinsa ca fusese facuta de zane. 

     Apoi s-a intamplat un accident si inima de sticla zacea imprastiata in bucati pe podea. Rosie plangea crezand ca bunica Nana se va supara, dar aceasta nu s-a suparat si a luat-o pe micuta langa ea pentru a-i spune o poveste despre oameni care au inima de sticla si care, "daca sunt atinsi usor suna ca niste clopotei de argint, dar, daca sunt loviti, se pot sparge".

    "Odata, cu mult timp in urma, un rege si o regina locuiau intr-un oras construit pe apa. Ei aveau trei fiice si toate erau inzestrate cu inimi de sticla." Fetele se straduiau sa stea departe de orice primejdie pentru a nu-si pune in pericol inimile fragile. 


     Intr-o zi printesa cea mai mare a admirat un print chipes si inima i-a tresarit de bucurie, dar printul era prea ocupat pentru a se admira pe el insusi. "Inima printesei a facu ping! Sticla s-a spart si printesa a cazut moarta la pamant".

    Putin mai tarziu cea de-a doua printesa a ingenunchiat pentru a mirosi un minunat trandafir roz, dar mirosul lui a fost atat de ametitor incat "inima printesei a facut ting! Sticla s-a crapat, iar printesa a cazut la pamant". Inima printesei era din fericire doar crapata si trebuia protejata mai mult ca inainte. Printesa era foarte curajoasa si le-a spus parintilor sa nu se ingrijoreze pentru ca "avea sa-si petreaca de-acum incolo timpul stand la fereastra, intr-un sezlong, avand mereu langa ea catelusul de companie si privind cum viata isi urmeaza cursul".


     Printesa cea mica crestea vazand cu ochii si era foarte frumoasa. Avand inima de sticla parintii ei erau precauti si nu se grabeau sa o casatoreasca, chiar daca multi printi i-au cerut mana. Regele a hotarat ca alesul printesei sa fie print si priceput in manuirea sticlei. Nici un print nu stia sa manuiasca sticla asa ca au fost refuzati.

     La curte era un paj pe nume Valentino care ii tinea trena printesei si care o iubea in taina. Intr-o zi a salvat-o pe printesa de la o cazatura care i-ar fi putut sparge inima, iar regele i-a fost atat de recunoscator incat i-a daruit pajului o mantie minunata si libertatea de a parasi palatul pentru a-si incerca norocul in viata.


     Nici printesei nu-i era indiferent si era trista ca Valentino nu era print si priceput in manuirea sticlei, dar pajul i-a promis ca va invata totul despre sticla si se va intoarce pentru a-i castiga inima.

     Valentino a parasit palatul in cautarea unui sticlar renumit care sa-i impartaseasca toate cunostintele sale despre sticla. Acesta i-a promis ca-l va invata tot ce stie, dar ca acest lucru va dura trei ani: "In primul an va trebui sa te trezesti devreme, sa te duci la brutarie dupa paine si sa ai grija de copii. In cel de-al doilea an vei afla cum sa faci un foc potrivit care sa topeasca sticla, iar in al treilea te voi invata totul despre mestesugul meu".
   
    Asa a invatat Valentino ca fiecare lucru trebuie facut la randul lui, la timpul potrivit, pentru a duce la ceva bun. A fost ucenicul sticlarului timp de trei ani si a invatat tot ce trebuia despre manuirea sticlei. A facut trei pahare minunate "potrivite pentru un rege" pe care le-a impachetat cu mare grija, a imbracat mantia sa, si-a luat ramas bun de la familia sticlarului si a pornit spre orasul construit pe apa pentru a-si revedea printesa.


     Dar, pe masura ce se apropia de palat isi pierdea curajul si increderea in sine. Se gandea ca printesa isi gasise deja un print priceput la sticla si se casatorise cu el. Cum statea suparat pe marginea drumului a trecut pe acolo o trupa de circari. Acestia l-au vazut suparat si Valentino le-a povestit despre printesa cu inima de sticla, dar mare i-a fost surpriza cand clovnul i-a spus ca nu a gasit nici un pretendent deoarece printii se considerau de rang prea inalt pentru a invata despre sticla.


     Regele nu mai cauta un print, ci un om de rand care sa indeplineasca doua conditii: printesa sa-l indrageasca si sa aiba mainile fine precum catifeaua. Valentino le-a multumit circarilor si a plecat grabit la drum. La usa palatului astepta un sir lung de geamgii, dar printesa ii refuzase pe toti pentru ca aveau mainile aspre de la chitul cu care lucrau intreaga zi.

     Valentino a urcat la portile palatului si a cerut sa vorbeasca ca regele. Strajerii l-au recunoscut dupa mantie si i-au dat drumul. Regele a fost impresionat de cele trei pahare, iar cand printesa l-a revazut pe Valentino a fost nespus de fericita si i-a spus tatalui ei ca el este alesul. Avea si mainile foarte fine, lucru pe care printesa l-a remarcat atunci cand a prins-o de mana si a salvat-o de la cazatura.

     A avut loc nunta mare la care au  fost invitati si familia sticlarului, dar si circarii ambulanti. Valentino a avut mereu grija de inima printesei lui si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...