miercuri, 7 decembrie 2016

Reciclam si plantam

     Ce putem face cu sticlele de plastic inainte de a le arunca? Eu am gasit o modalitate de a refolosi o parte din ea pe Pinterest si am zis sa incercam si sa vedem cum se comporta sticla de plastic pe post de ghiveci. Activitatea s-a potrivit la fix si cu perioada, ziua de 29 noiembrie, astfel ca am plantat grau pentru sarbatoarea Sfantului Andrei. Traditia spune ca daca va creste frumos va fi o recolta bogata anul viitor sau vom fi sanatosi. Noi o sa interpretam a doua varianta pentru ca agricultori nu suntem :).

     Am taiat doua sticle si impreuna cu Raducu ne-am apucat de treaba. Primul ghiveci l-am decorat eu sub directa supraveghere a lui, iar al 2-lea a fost creatia lui exclusiva.

     Mai intai am lipit ochisorii, apoi dopul de la sticla pe post de nas. L-am filmat pe Radu cand si-a creat propriul ghiveci:

video

     Tot el s-a ocupat si de punerea pamantului in ghivece (de treaba asta a fost cel mai incantat). Isi doreste foarte mult (ca si noi de altfel) o casuta cu gradina si pitici :). Ar scormoni toata ziua prin pamant, cred ca seamana cu bunicii lui si aude chemarea pamantului :). A participat si Ana la activitate: a pus boabele de grau in ghiveciul ei si le-a udat.



   Cele 2 ghivece "ecologice" au fost puse la geam sa aiba lumina. De acum avem de asteptat cateva zile sa vedem rezultatele.



     Ziua 3


Ziua 5


Ziua 6


Si.....dupa tunsoare :)



     Se pare ca va fi un an bun pentru familia noastra ceea ce dorim la toata lumea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...