Aveam o pungă cu suluri de carton de la hârtia igienică sau prosoape de bucătărie păstrate pentru în ideea că poate îmi vor trebui la ceva. Şi chiar mi-au trebuit. Am căutat pe net idei de utilizare a acestor tuburi şi am găsit o super idee aici. Mai aveam nevoie de nişte cutii de medicamente, dar cine nu are aşa ceva în casă.
Astfel materialele pe care le-am folosit sunt: suluri de hârtie igienică şi de la prosoape de bucătărie, lipici sau banda dublu adezivă (eu am folosit lipici), eventual şi un capsator mic, acuarele (de preferat culori acrilice, dar eu nu am avut), hârtie colorată.
Am aranjat sulurile astfel încât să arate ca un castel (mărimea şi dimensiunea depinde de fiecare), le-am lipit foarte bine cu lipici, iar prin unele locuri l-am întărit cu capse pentru că Radu nu-l va ţine de bibelou :)). Urmează coloratul. Am pus castelul pe o hârtie ca să nu murdăresc masa şi ne-am apucat de pictat. A fost nevoie de două straturi pentru a nu se mai vedea scrisul de pe ambalaje. Pictatul a durat două zile şi a rămas aşa vreo trei săptămâni :)) pentru că au fost sărbătorile şi nu am mai avut timp de el.
Dar i-a venit rândul. Am decupat cu ajutorul unui capac două cercuri de hârtie colorată pentru a face turnurile.
Am tăiatul cercul în 2 semicercuri şi am format conurile pe care le-am capsat (se pot lipi).
Apoi am decupat ferestre de diferite mărimi pe care le-am lipit şi gata castelul.
Nu este cel mai frumos castel ever :)), dar mami şi Radu s-au străduit şi ei cum au putut :)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu