luni, 10 februarie 2014

Primul nostru Treasure Basket (Coş cu comori)

După ce m-am documentat serios în privinţa acestor coşuri cu comori şi am scris despre ele aici, am încropit primul nostru coş. Din păcate nu am un coş rotund de nuiele aşa cum este recomandat (o să caut, să vad unde găsesc) şi am folosit un lighean din bucătărie.
Ce am găsit rapid, la prima vedere, prin casă, mă ajută să formez coşuri pentru câteva zile.



Acesta este primul nostru coş cu comori:


Obiectul preferat al bebitzei a fost, de departe, paleta de la mixer.
A scotocit prin lighean, a scos, a pipăit, a gustat, a pus la loc, iar le-a luat etc.





Pentru o oră eu am fost foarte relaxată. A fost ora în care am stat pe FB liniştită în timp ce copiii mei aveau activităţi plăcute, educative şi de socializare (Radu era în camera lui cu prietenul lui Matei şi se jucau frumos).
Bebitza nici nu-mi dădea atenţie, era concentrată cu "obiectele" ei  :), eu mă uitam cu un ochi la ea să vad ce face, mai făceam o poză, mai dădeam un like pe FB :)).
A fost super. Nici nu mi-am dat seama când a trecut ora. Deşi bebitza începuse să dea semne de oboseală tot s-ar mai fi jucat, dar, fix după o oră am întrerupt activitatea pentru a nu se plictisi.
Mâine alt coş :).
 Am pus toate obiectele pe care le-am găsit azi într-o cutie cu capac. De aici pornim noi. În ea voi pune lucruri noi, voi scoate din cele cu care bebitza s-a familiarizat deja.


Dacă nu găsesc vreun obiect la un moment dat, ştiu unde să-l caut :))))))))).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...